CONCERT CARITABIL – Suflet lângă suflet, șansǎ la viațǎ pentru Sarah

0
197

MARAMUREȘ. Vineri, 19 aprilie 2019, de la ora 16, la Teatrul Municipal Baia Mare are loc concertul caritabil „Suflet lângă suflet – Șansǎ la viațǎ pentru Sarah”, organizat de Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația ASSOC Baia Mare și Asociația Esperando. Intrarea la concert este liberă.

 

Sarah este o fetițǎ de trei ani și șase luni, diagnosticatǎ la vârsta de șapte luni cu amiotrofie spinalǎ tip1, o boala degenerativǎ care ȋi atrofiazǎ mușchii, inclusiv mușchii respiratori și cei de deglutiție.

 

Când Sarah avea un an și șapte luni, pǎrinții ei au reușit sǎ acceseze singurul tratament pentru aceastǎ boalǎ, numit Spinraza, care constǎ ȋn injecții ȋn ziua 1, 15, 30, 60, dupǎ care o injecție din patru ȋn patru luni, respectiv tratament pe viațǎ. Acest tratament stopeazǎ boala și ajutǎ la recuperarea funcțiilor motorii.

 

Donațiile celor participanți la concertul caritabil vor fi utilizate pentru alimentație, consumabile, terapii, deplasǎri și douǎ sisteme ortopedice: scaun ortopedic și verticalizator. “Am găsit înțelegere și sprijin pentru organizarea concertului caritabil, iar cu sprijinul partenerilor și prin eforturile oamenilor de bine, persoane juridice și fizice, dorim să aducem o schimbare reală și să oferim șansă la viață pentru Sarah. Solidaritatea, compasiunea, dăruirea și capacitatea de a ne asuma responsabilități sunt trăsături comune prin care aducem o schimbare pentru Sarah. Un pas înseamnă un vis împlinit, iar un gest simplu care să însemne o mică schimbare, poate deveni într-o zi o schimbare mare pentru Sarah”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

 

Ȋn foaierul teatrului vor fi amplasate standuri cu obiecte specifice sǎrbǎtorilor pascale, iar pe scenă vor urca elevi ai școlilor și grǎdinițelor din municipiul Baia Mare, ai Liceului de Arte Baia Mare, dar și corul structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Invitatul special al concertului caritabil este interpretul de muzică populară Petrică Mureșan.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here