COMPETIȚIE – După Crăciun, în Baia Mare, o nouă ediție a Cupei Minerul la fotbal în sală

0
68

FOTBAL ÎN SALĂ. În decembrie, fotbalul se mută în sală, o nouă ocazie pentru iubitorii fotbalului de a “savura” un spectacol sportiv de calitate, atât din rolul de participant, cât și din tribună ca spectator. În perioada 27-29 decembrie 2018, în Baia Mare, va avea loc a doua ediție a “Cupei Minerul”, competiție care se adresează iubitorilor de fotbal și/sau fotbaliștilor profesioniști și amatori din toată țara.

 

Organizatorii au pregătit premii consistente pentru participanți: locul I – 5.000 lei, locul II – 3.000 lei, locul III – 2.000 lei, la care se adaugă premiile speciale Trofeul Alexandru Koller, Trofeul Marin Sabou și Trofeul Vasile Feher. De asemenea, au fost pregătite câteva premii și pentru suporterii care vor fi prezenți în sală în cele trei zile de competiții.

 

Echipele care doresc să se înscrie în competiție o pot face telefonic (0746.164.058 și 0745.590.486), până pe data de 15 decembrie 2017, urmând ca în 20 decembrie să aibă loc ședinta tehnică pentru stabilirea grupelor și programul competițional. Pentru a fi validă înscrierea, ehipele trebuie să îndeplinească două condiții: să fie formate din maximum 12 jucători și să achite taxa de înscriere de 1.500 lei/echipă.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ