MODIFICARE. Dacă vă interesează: știți evenimentul-maraton „Baia Mare are suflet”, întins pe perioada 30 noiembrie 2017- 1 ianuarie 2018, un fel de „Iarna băimăreană” elastică, adică-ntinsă cât cuprind chiloții (mai exact bugetul local)? OK, despre acest subiect e vorba. Mâine, consilierii municipali din Baia Mare vor decide eliminarea din cuprinsul evenimentului a acțiunii „Sărbătoarea Vinului și Vânătorii”. În acest moment, ei nu știu asta, dar o vor afla și o vor face. Nicio îndoială.
Deci se modifică. De ce? Nu că n-avem vânători – e drept, cu vinul stăm mai prost, dar putea fi substituit de horinca tradițională -, nici pentru că vrem să economisim ceva (suma alocată din bugetul municipiului acestui eveniment rămâne neschimbată, adică 1,5 milioane de lei – echivalentul a 326.000 de euro), ci pentru că, probabil, se vor dirija mai mulți bani pentru restul acțiunilor. Care nu-s puține. Uitați-vă aici: „Baia Mare pentru România”, „Moș Nicolae”, „Crăciun în Baia Mare”, „Gala Excelenţei Băimărene”, „Revelionul Băimărenilor”, „Concertul de Anul Nou”.
Eu doar atât am vrut să vă anunț, înspumându-i pe vânătorii care-și făceau deja planuri privind costumul pe care-l vor purta la banchetul sponsorizat din bugetul local: că s-a schimbat modificarea. Și-n consecință, totul va fi ca-nainte, dar cu oareșce modificări.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.