ANALIZĂ COMPARATIVĂ – Cherecheş vs. Rob: cine a fost mai chivernisit – cât a plătit Baia Mare pentru reparaţii şi întreţinerea drumurilor în 2015-2017

1
1050
Marinel Rob și Cătălin Cherecheș

CIFRE OFICIALE. Scrierea asta am înfăptuit-o nu pentru organele de anchetă – că astea-s şi aşa extrem de ocupate şi au personal redus, mai vin şi concendiile -, ci pentru că am auzit de calitatea de gospodar a Întâiului Edil al Universului atât de des, încât a devenit axiomă. Şi am făcut verificarea de mai jos având convingerea că… #cevabunsoîntâmplatpentruoraş.

 

2015: 7 milioane de euro

 

În 2015, an în care la conducerea administraţiei băimărene s-a aflat Cătălin Cherecheş, pentru reparaţii curente şi întreţinerea drumurilor din municipiu s-a plătit peste 31 de milioane de lei (echivalentul a 7 milioane de euro) – suma exactă: 31.029.578 de lei. Subliniere, reţeaua de drumuri din Baia Mare are 382 km, adică jumătate cât reţeaua de drumuri judeţene (775 km),  iar în acelaşi an, Drumuri şi Poduri SA a avut un buget tot de 31 de milioane de lei pentru a administra întreaga reţea de drumuri judeţene.

 

În fine, să nu ne-ncurcăm în kilometri şi să ajungem la „adrisanţi”. Cei 7 milioane de euro aferenţi anului 2015 pentru întreţinerea drumurilor din Baia Mare au fost împărţiţi de trei firme locale: Intracom (16,5 milioane lei – adică vreo 3,7 milioane euro), Drusalconstruct (8,1 milioane lei – adică vreo 1,8 milioane euro) şi XS Sud Compani (6,4 milioane lei – adică vreo 1,4 milioane euro). O parte din banii ăştia au fost plătiţi nejustificat şi nelegal, conform Raportului Curţii de Conturi 2015, dar să trecem şi peste acest aspect „neimportant”.

 

2016: 3,4 milioane de euro

 

În 2016, an în care la conducerea administraţiei locale s-a aflat Cătălin Cherecheş (până în 27 aprilie, când a fost arestat) şi apoi Marinel Rob, interimarul pe care l-a impus, pentru reparaţii curente şi întreţinerea drumurilor din Baia Mare, municipalitatea a plătit 15.312.513,79 lei (echivalentul a 3.402.780 euro).

 

Întreaga sumă a fost dirijată către patru firme, peste două treimi din suma totală (aproape 11 milioane de lei) „mergând” în contul ARL Cluj SA, subsidiară a Strabag AG. Restul sumei a fost împărţită (nu neapărat frăţeşte) de trei firme locale: 3,1 milioane de lei au fost „adjudecaţi” de Intracom SA, 900.000 lei de XS Sud Compani şi peste 450.000 lei Drusalconstruct.

 

2017: 2,3 milioane de euro

 

În 2017, an în care la conducerea administraţiei s-a aflat până în 10 mai interimarul Marinel Rob şi după aceea alesul Cătălin Cherecheş, pentru reparaţii curente şi întreţinerea drumurilor din Baia Mare (inclusiv cele care s-au făcut după 10 mai, acestea fiind programate conform contractului), municipalitatea a semnat două contracte: unul valabil până în 31 martie şi unul valabil în perioada 31 martie-15 decembrie. Ambele sunt cu firma clujeană ARL, subsidiara Strabag AG, şi însumează 2,3 milioane de euro (primul e de 220.000, al doilea de 2 milioane de euro).

 

Sigur, în acest an se mai pot semna contracte suplimentare, suma fiind derizorie comparativ cu cele pe care municipalitatea era obişnuită să le plătească în perioada „Revenitului”. Însă, acestea fiind cifrele (oficiale) şi având „balanţa comparativă” sesizăm următorul aspect: Rob a plătit din banii oraşului doar jumătate din cât plăteşte Cherecheş. De unde rezultă, fie că alesul plăteşte prea mult (cantitatea şi calitatea lucrărilor au fost, în general, similare în anii luaţi în calcul), fie Rob e prea zgârcit. Pentru că alesul nu are decât calităţi, concluzia e că interimarul a greşit, evident: trebuia să plătească mai mult, doar avem bani de să ne spălăm cu ei pe cap…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Domnilor ziarişti şi alţi analişti şi comparatişti … cu ce nu a(au) făcut interimarul (interimarii),… se pare, că nu aţi înţeles un lucru fundamental: TOATE (IN)ACŢIUNILE (RE)CLAMATE TREBUIE SĂ CONVEARGĂ SPRE UN SINGURĂ IDEE: INDISPENSABILITATEA C.C.-ului, adică dacă nu aţi înţeles: în Baia Mare există o singură persoană care poate conduce oraşul!

LĂSAȚI UN MESAJ