ADIO – A murit Lascăr Pană, creatorul marelui Minaur Baia Mare

0
2069
Lascăr Pană (14 septembrie 1934 - 17 septembrie 2017)

TRIST. Lascăr Pană nu mai este. A murit. Cu gândul la semicerc. Și la Minaur, clubul pe care l-a înființat în Baia Mare, creând magică echipă a nebunilor frumoși cu care a câștigat Cupa IHF în 1985 și 1988. Și, cred eu că s-a gândit la valurile pe care le făceați în tribunele sălii care îi purta numele încă din timpul vieții. Și la scandările voastre emoționante „Mi-na-ur! Mi-na-ur! Mi-na-ur!”, care-i împingeau spre victorii pe vrăjitorul Maricel Voinea, Gheorghe Covaciu, Alexandru Stamate, pantera Nicolae Neșovici, Mircea Petran, Mihai Mironiuc, Olimpiu Flangea, Doru Porumb, Sorin Rădulescu, Iosif Boros, Ioan Marta, Iosif Oros, Nicolae Voinea…

 

Lascăr Pană (14 septembrie 1934 – 17 septembrie 2017) a fost unul dintre cei mai mari antrenori de handbal. A fost președinte de onoare al clubului pe care l-a înființat în 1974, HC Minaur Baia Mare. Lascăr Pană a ajuns în Baia Mare în anul 1970, preluând echipa Minerul pe care, patru ani mai târziu, a transformat-o în Minaur. Timp de un sfert de secol, echipa creată de Pană nu s-a clasat niciodată mai jos de locul patru în campionatul național, dominat de rivalitatea Steaua-Dinamo, cluburi departamentale susținute de influenții vremii.

 

Lascăr Pană a câștigat de două ori cu Minaur Cupa IHF, în 1985 și 1988, și a calificat de trei ori echipa în semifinalele Cupei Cupelor, în 1979, 1980 și 1986. Pană a antrenat și echipele naționale ale României: cea universitară, România B și echipa de seniori. În 1980, alături de Ioan Kunst-Ghermănescu și Niculae Nedeff, el a obținut cu selecționata de seniori medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova, iar în perioada 1990-1995 a condus loturile naționale masculine ale Greciei, cu care a obținut locul patru la Jocurile Mediteraneene și s-a calificat de trei ori în finala Campionatului Mondial pentru tineret.

 

Adio, Lascăr Pană! Baia Mare nu te va uita niciodată…

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ