ADEVĂRUL DUR – Marinel Rob: „Când am preluat funcţia de primar interimar, Baia Mare avea datorii faţă de firme de 65 de milioane de lei”

3
7453
Marinel Rob și Cătălin Cherecheș

BĂRBĂTEŞTE. Cât de dator e municipiul Baia Mare la bănci comerciale, v-am spus: atât de dator încât numai ratele se ridică la 333.000 de euro pe lună. Ne-am rupt în figuri, „am jucat la mare” – cum se exprima, în terminologie pokeristică, primarul ales Cătălin Cherecheş -, dar a venit momentul să umplem puşculiţa băncilor care ne-au creditat spectacole, pomeni, sponsorizări, pâine şi circ, luminiţe, sărbători, sindrofii, panseluţe şi alte artificii.

 

Ca şi cum asta n-ar fi suficient, pentru a avea o imagine completă a râurilor de lapte şi miere care scăldau Baia Mare în ultimul an al mandatului executat în fruntea Primăriei de Cătălin Cherecheş mai rămânea o dilemă pe care niciun oficial n-a avut bărbăţia să o recunoască public până ieri. N-a fost „joia neagră”, ci ziua mărturisirilor. Şi nu a păcatelor, ci a adevărurilor. Primarul interimar Marinel Rob a venit pentru prima oară singur în faţa presei şi a vorbit.

 

Ş-am început bine. Pentru că i-am cerut să lămurească dimensiunea „piesei lipsă” din puzzle-ul dezastrului financiar rămas în urma lui Cătălin Cherecheş în bugetul public al Băii Mari. Despre subiectul ăsta existau destule legende, numeroase supoziţii, dar nicio cifră fie ea chiar aproximativă.

 

Piesa lipsă: 14,5 milioane de euro!

 

Ştiam cu toţii de multele societăţi comerciale care au executat lucrări comandate de Primărie şi care nu le-au fost plătite. După arestarea lui Cherecheş, Primăria a devenit loc de pelerinaj nu doar pentru venerabilii de la Caspev care-l regretau sincer pe tânărul primar care le-a organizat atâtea baluri frumoase, ci şi pentru administratorii firmelor care sperau că măcar acum or să-şi recupereze ceva din datorii.

 

Şi Marinel Rob şi-a asumat acest adevăr. Bărbăteşte: „În bugetul pe anul trecut erau plăţi aferente anului 2015 care se cifrau la 65 de milioane (n.red., de lei). Mai mult, nu era asigurat buget pentru partea de salubrizare, pentru partea de transport în comun – unde bugetarea a fost făcută doar pe primele patru-cinci luni şi a trebuit să asigurăm bugetele pentru aceste servicii publice până în decembrie 2016 inclusiv. De aceea, am fost nevoiţi să mergem pe o prognoză bugetară pesimistă, deoarece Legea bugetului nu permite să depăşeşti veniturile proprii dacă nu le-am atins în proporţie de 98% pe ultimii trei ani. Încet-încet am reuşit să stingem din datorii – acele datorii s-au bugetat cu prioritate, dar au grevat pe exerciţiul bugetar al anului 2016”.

 

Au mai rămas de plătit 3 milioane de euro

 

În sală era linişte. Nu râdea nimeni. Interimarul vorbeşte rar, apăsat, plat. Ca şi cum ar vorbi cu pădurea. Ştiţi cum a fost asta? Ca şi cum aţi fost puţin plecat în delegaţie şi când vă întoarceţi consoarta vă comunică ca a acumulat datorii de 14,5 milioane de euro, îşi ia valiza şi pleacă. Ai două variante: dai foc la casă sau te apuci să plăteşti datoriile, să nu stai în cort. Numai că la Primărie nu poţi da foc, că nu-i proprietatea ta, aşa că te apuci să plăteşti datoriile. Şi anul trecut s-au plătit mare parte din ele, în paralel cu ratele bancare şi restul obligaţiilor financiare.

 

„Anul acesta am rămas cu un rest de plată aferen anului 2016 de aproximativ 13 milioane de lei. Aceşti bani vor greva, sigur, asupra bugetului din 2017, dar este mult sub datoriile pe care le-am avut de plătit anul trecut”, a conchis interimarul Marinel Rob. N-a fost o trădare, ci o deconspirare. Şi n-a fost o poveste frumoasă, lipsea Cosânzeana, dar a fost pasul care ne apropie de normalitatea recunoaşterii modului în care Cătălin Cherecheş a manageriat destinele şi finanţele unui oraş.

 

S-a dispus un audit financiar la Primărie

 

Şi tocmai când credeam că Marinel Rob e doar simpatic în felul său naiv de a nu ştii ce repercusiuni riscă spunând ceea ce-a spus, a câştigat, brusc, şi calitatea de responsabil. Pentru că a spus, ţineţi-vă bine!, că a dispus un audit financiar pentru perioada în care a fost primar Cătălin Cherecheş.

 

„Avem la această oră în exercitare un audit vizavi de bugetul trecut, tocmai pentru a vedea exact care au fost premisele care au fost mai puţin sănătoase, pentru a nu mai ajunge în acea postură. Dacă se vor constata că se întrunesc elemente tipice unei infracţiuni sau de natură penală, vom acţiona ca atare. Nu facem rabat în ceea ce priveşte respectarea legii la Primăria Baia Mare. Nu câtă vreme sunt eu aici. Este un audit intern, l-am dispus eu”, a explicat primarul interimar Marinel Rob.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Domnule Vischi,va recomand (in calitate de profesor de limba romana-limba engleza) sa nu mai folositi in registrul formal forme precum „or sa-si recupereze”.Forma corecta in limba romana literara,deci in registrul formal in care se scriu articolele de ziar(fie el si electronic) este „isi vor recupera”.Forma folosita de dumneavoastra apartine vorbirii populare si este admisa in registrul informal sau colocvial.Toate cele bune,Zita Rist(profesor pensionar)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here