9 MAI – Manifestări în Maramureş, într-o zi cu triplă semnificaţie istorică pentru poporul român

0
222

EVENIMENTE. 9 mai este o zi cu triplă semnificație istorică pentru poporul român: Ziua Europei, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Independenței de Stat a României (proclamată în 1877).

 

Instituția Prefectului, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează, de la ora 10, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare, o ceremonie publică prilejuită de tripla sărbătoare. Ceremonia debutează cu onorul acordat prefectului judeţului, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş, prezentarea oficialităţilor, intonarea imnului național şi oficierea serviciului religios.

 

Tot la ora 10 începe şi conferința ”Împreună în Europa – România, 10 ani în UE”, organizată de Centrul Europe Direct Maramureș și Fundația CDIMM Maramureş, iar în faţa Palatului Administrativ, elevii Colegiului de Arte Baia Mare vor desena cu creta pe asfalt steagurile statelor membre UE.

 

La ora 11.20, Fanfara Municipală va intona imnurile României şi Uniunii Europene, programul manifestărilor cuprinzând şi momente artistice, simpozioane, vernisaje, crosul „Pro Europa” (la ora 15.30), un flashmob care are ca scop desfăşurarea drapelelor României şi Uniunii Europene şi o piesă de teatru (la ora 19, la Municipal).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here